vand rosii

A trecut un festival sau doua si parca s-ar fi pornit motorasul de vacanta. Sau studentie, in sensul in care mi-as fi dorit intotdeauna sa fie, si pe vremea aceea n-a prea fost. Pacat de timpul pierdut intre doua iesiri dublate cu putine ore de somn – si anume cel de la serviciu.

In meciul Bucuresti – Vama (care ar fi blat oricum, ca prin Vama nu cred ca dau anul asta ) e 1-0 pentru M.T.R. ( exprimarea e pentru a tine isonul discursului lui Patapievici si Stefanescu din deschidere)

Un iz usor sec provocat de faptul ca nu m-a dat nici un film pe spate. Evident vorbesc doar de cele 17,9% filme pe care le-am vazut din totalul de aproape 40. As fi preferat sa fie doar 10, din care sa mi se para memorabile 9. Am ramas impresionat totusi de intrepatrunderea dintre destinul personajului din film si viata reala a actritei din “Calatoria Iskai”, complexitatea deja stiuta a constructiei din filmele lui Akin, si tendinta de a folosi actori neprofesionisti care “traiesc pe ecran”, dand un plus de naturalete, din mai multe pelicule. 

una peste alta, ceea ce mi-a placut cel mai mult din Festivalul de Film European, a fost o piesa (de fapt nuvela pusa in scena) scrisa de Beckett, care nici macar nu a facut parte din festivalul de teatru Shakespeare – First Love. Un actor – Conor Lovett, aproape fara miscare scenica, fara decor, doar discursul sacadat, concis, si perfect expresiv al lui Beckett. O ora si un sfert. Traiasca Ambasada Irlandei.

Festivalul s-a terminat demult, cele o 1001 inca nu s-au epuizat din moment ce intre orele 9 (adica 9 si vre-o juma) si 18 (fix) de luni pana vineri, ma mai pot tine pe picioare.

Festivalul de film European s-a deschis cu un film care sa-ti faca pofta. De regii si actori pe care inca nu ai avut timp sa-i devorezi si sa uiti in “ce au mai jucat”, de calatorii in care sa nu admiri doar arhitectura,  sau de mancare arabeasca.

Cum s-a deschis, tine de organizare, si chiar daca nu-mi place sa vorbesc despre, nu pot evita cateva aberatii:

accesul pe baza de invitatii trimise pe mail (se puteau printa cate 1 milion si toate ar fi fost la fel de valabile), nemaivorbind ca urasc conceptul de eveniment cu “circuit inchis” (de parca mosii din spatele meu ar fi fost mai avizati si in consecinta ar fi meritat mai mult sa vada premiera, avand comentarii de genul “eh, film frantuzesc. Fara un subiect clar”. Ai inteles?) . Bancuri usurele ale lui Catalin Stefanescu, inca o decorare a lui Mungiu (deja dam in penibil), referiri la orgoliu romanesc, succesele din sport fiind substituite cu cele din cinematografie (ma gandesc la interesul colegilor de serviciu microbisti). Sunetul din timpul prezentarii s-a intrerupt de vre-o 7-8 ori, protagonistii au incercat sa fie spontani, dar cei un pic mai constipati (de exemplu subsemnatul) nu au ras deloc, in timpul filmului ni s-au solicitat nervii auditivi in urma piuiturilor, caraiturilor, a volumului, a lipsei sunetului, dar macar s-a mai triat publicul avizat si pe spranceana invitat. Evident si cei din spatele meu.

in concluzie, filmul ruleaza din nou luni 19 mai ora 20:00 la Studio, in speranta unor conditii tehnice mai bune.

Si in sfarsit la film. Anxietatea pe care o aveam la inceput (ca mai bine mergeam nu stiu unde) s-a dizolvat intr-un crescendo al filmului. De fapt al meselor, evident cu cuscus, in jurul carora se intalnesc personajele. Asta pe fondul foamei pe care deja o aveam cand am ajuns la Sala Palatului, interesul si implicarea crescand proportional cu pofta. Timp de 151 de minute. 

O fresca de familie pe care o pot vedea ca un manifest impotriva teatralitatii din cinematografie. Actorii aproape ca nu joaca, o gramada de secvente fiind desprinse parca dintr-un documentar. Bag mana in foc ca unii nici macar nu sunt profesionisti. Fete care umplu intreg ecranul, mancare mestecata, prim-planuri cu superstarul Peste. Stai la masa cu familia de magrebieni si te uiti in gura lor. La un moment dat am facut o analogie cu imaginea in care ii urmaresc, de pe scaunul de langa, expresiile profilului Otiliei din 4,3,2. Ticuri de vorbire si comportament frantuzesc ale adolescentei Rym. Conflictele de familie se rezolva intr-un mod natural, sau in urma unor decizii prin care protagonistii isi calca pe orgoliu. Pentru prima oara consider ca un sold grasut poate fi sexy.

Din “solidaritate” cu un alt program al Institutului Cultural Roman – “Slow Food”, dupa film am mancat o shaorma.

Pentru voi:

http://restaurante.bucharest-guide.ro/restaurante-arabesti-orientale.htm

http://restaurante.bucharest-guide.ro/restaurante-marocane.htm

http://restaurante.bucharest-guide.ro/restaurante-libanez-bucuresti.htm

Ca sa fiu la fel de religios si in privinta zilei de 1 mai, a trebuit sa merg oriunde in afara de un singur loc. Premiza pentru surprize.  Intr-un oras cam de 10 ori cat Bucurestiul nu exista caini vagabonzi.

 Animaluilui perfect din punct de vedere estetic nu i se potriveste apelativul de “vagabond”, oricum. Mai ales ca singurele gesturi ale oamenilor, pe care le-am vazut la adresa lor, erau de afectiune. Asa ca mi-am adus si eu aportul de iubire la Megalopolisul pisicilor, si mi-am umplut sufletul de Motaaani.

Diferenta dintre distanta si rabdare

Diferenta dintre pretentie si intelepciune

Diferenta dintre durere si recunostinta

Diferenta dintre incitare si doi

Diferenta dintre dorinta si a trai

Diferenta dintre decizie si Dumnezeu

Diferenta dintre a simti si a crede

Ce zici de un snowboard cu unchiu’ pe Whistler Blackcomb peste cativa ani?

p.s.: E doar personal ca existau 3 nume de baieti pe care nu as fi vrut sa le aiba. E doar personal ca atunci cand am aflat care sunt optiunile, am stiut care va fi, inainte cu o saptamana ca parintii sa se decida. E doar personal ca este unul dintre cele 3.