Daca tot suntem in prag de criza de nu se prea mai cumpara rosii sau mai nimic, (in afara de doua lichide din care ne adapam iubita inconstienta – alcool si petrol) imi continui vacanta … la birou. Rasfoind. Asta dupa ce radeam de cineva care-mi povestea de nostalgia de dupa un eveniment, si ma simteam superior, ca vezi Doamne, cireasa amara de pe tortul meu e un alt tort dulce.
Formula din postul precedent prin care-mi exersam concizia si evitam penibilul, merita un pic explicitata, cum ar fi zis vitezista mea profa de mate din liceu.
Muntenegru cred ca e unul din ultimele locuri cvasivirgine din Europa, neinfestate prea puternic de ciuma turistica. Imagineaza-ti o aglomerare de munti cat o tara. Tarisoara, ma rog. Pune 5 fagarasi cu transfagarasene cu tot, si cam asta e imaginea cea mai sugestiva pe care pot sa ti-o dau. Apele in schimb sunt mai verzi, mai stravezii, mai cu pietre colorate pe fund, mai printre stanci si pereti mai abrupti decat am vazut pe malul oricarei Mediterane sau Ionice, sau filme cu fiorduri sau canioane amerciane. Si mai reci. Mult mai reci. Aproape la fel de reci ca fiorii unei sarituri in apa de pe o stanca cat un bloc de 4 etaje. Daca ne-am intalnit cu alte cateva ambarcatiuni de rafting pe Tara, nu ne-am intalnit cu nimeni la hanurile de popas, insirate ca pe marginea unui drum de tara lung de 100 de kilometrii.
Si am ajuns la oameni. Putin de zis, pentru ca putin de comunicat. Masina n-a dobandit nici un nou rid, deci de bine. La 1.76 sa te simti pitic e ciudat. sa platesti in euro e comod. I-am urat pe cei care ziceau ca in Turcia, Bulgaria, Ungaria sau Spania nu se vorbeste alta limba, ei bine am gasit locul. Febra musculara de la vorbit. Si aici, in nevoia de a-mi explicita un termen al formulei, gasim raspunsul pentru ce rasfoiesc de 3 zile.
asta mi s-a parut cel mai sugestiv:
si din una-ntr-alta ajungem la subiectul meu preferat:
