Ce poti sa zici despre un concert dupa care comentariul auzit in multime cu care rezonam cel mai mult era: “ma duc acasa sa tac”
(Tiberiu Crisan)
As fi vrut sa intru intr-o cusca ermetica pentru a conserva un flux de imagini si sunete imprimat in subconstient. Direct, clar in fiecare detaliu, pe un fond intunecat.
trivia:
Cei care mai scrieti recenzii de concerte faceti bine sa observati ca Massive Attack in concert nu este trip-hop ci rock progresiv, cu orchestra, muzicieni superprofesionisti, si tot tacamul, si asta de multi ani de zile. “inregistrarile” si ascultarea lor sunt o experienta, un concert al lor, alta. De acord, ambele pot fi sublime, dar da, sunt sub unele aspecte cu totul diferite. Asa am putut sa ma distrez si de surprinderea electronistilor cool, intepati si superiori. E bine ca toti suntem de acord ca s-a transmis si un mesaj social. Cat spirit de observatie!
Ca urmare, sambata parca nici n-a existat in afara de concert, superbei nopti de duminica trebuia sa-i urmeze un jeg de zi, si asa am trecut cu bine peste ganduri imprastiate despre HIV, alti virusi localizati in sange, povestiri despre vise morbide cu sange picurand din tavan si mumii, cazuri de cancer, tumori, decese printre prieteni, o adormire la volan, toate pe fondul unei oboseli dureroase.
legatura cu experienta “massiva” de mai sus e un visual cu care ma alint:
“Starea naturala a omului nu este frica” (amintiti-va voi de cine e maxima, mie nu-mi iese).
Si in ceea ce priveste personalitatile mele multiple si sarmante, pot sa spun ca este O.K. Adica “Zero Killed”. (pe asta o stiaiti? ca eu pana aziseara nu)

