A doua intalnire cu Austria.Nu e vorba de snowboard sau de munca (uff, n-ar fi a doua), sau de vre-un meci din nusce preliminarii, ca slava Domnului nu ma mai uit la fotbal.
E din nou doar lumea ecranului lat (vre-o 15 inch de cele mai multe ori). Daca Hanecke este unul din regizorii preferati, dupa ce am vazut Revanche, si Gotz Spielmann sper sa se apropie in topul personal. Promit sa o iau pe urmele cronologiei inverse pentru a afla, asta pentru ca mai demult acelasi “un prieten” nu-mi prea recomanda filme.
Fara indoiala Revanche este unul din primele 3 cele mai bune, daca nu cel mai bun film dintre productiile 2008, din punctul meu de vedere.
Nu pot sa ma abtin sa compar in continuare pe Spielmann cu Hanecke in Funy Games U.S. Punctul de inflexiune este impresia ca ambii reusesc sa zgaltaie preconceptele despre genul thriller. Hannecke foarte brutal, surpinzandu-te si dandu-ti peste nas cu proiectilul de 9 mm, de-ti curge sange si din ecran.
Spielmann mult mai subtil, mai degraba un eclectic, Revanche find un melanj intre filmul de arta european evident drama si thriller. Nici cei care ofteaza de 5 ori pe minut si-si dau ochii peste cap la un film de 2 ore cu cadre lungi n-au motiv sa se sperie de “arta” din pelicula. Chiar daca imaginea (inclusiv cea auditiva) de inceput cu barbatul tunzand iarba m-a dus subit cu gandul la Silent Light (Stellet Licht 2007 – Reygadas) aici gasim franturi de poezie, nicidecum contemplari tacute interminabile. Linistea unei naturi “cliseistic idilice” , precum aveam pe undeva un comentariu ( 
) , alternata cu efervescenta sau planuri pe care le simti construindu-se din cele mai adanci si stravechi sentimente ale personajelor. Silueta uni barbat in globul de lumina al lanternei sale micsorandu-se in padurea intunecata, urmata de un dialog natural si autentic al unei familii…
Incercand o vedere de ansamblu, fortata poate, am impresia ca am vazut doua filme. Unul cu imagini de alcov, fuga, jaf, altul – o ilustrare a unui sentinement… sau a mai multora… Pana la urma, da thriller. Si doar pentru modul in care dorinta de razbunare a personajului o simtim intensificandu-se pe masura ce hambarul se umple cu lemnele taiate de acesta. Si daca ni se da peste nas intr-un fel, este ca ne dam seama ca incheierea intrigii (a primului “film”) este si singurul punct culminant.
Fara idei filosofice plictisitor de explicite, mi-au placut doua dialoguri: cel dintre banuita viitoare victima si razbunator, si cel in care batranul ii spune fiului cum femeile il vor aprecia pentru ca “stie sa munceasca”.
Daca ma gandesc ca pe 1 februarie cadoul de la colegi a fost al 5-lea sacou, nici eu n-ar trebui sa stau rau…
