Daca mi-e sa scriu ceva acum este orice intre ultimele filme vazute de la Festivalul de Film European la Tiff si mai incoace, ciorba de sentimente cotidiene din mine cu patura de miere de peste,  sau ultima destinatie de week-end – tabu -  Vama.

Totusi parca imi sta in gat cate ceva despre Bestfest, sau mai exact jumatatea de Bestfest la care am fost. Asa ca trebuie sa scuip.

Nu a mai fost “High”-ul de anii trecuti, dar dupa cum convingerea unui prieten este ca orice “High” contine premiza pentru un “Low” de aceeasi intensitate, as zice ca e de bine. (stiu, e sugestiva rau limba asta la moda…. dar e a lui. A prietenului)

Cel mai rau ma inteapa in gat concertul The Killers. Poate pentru ca mi-am dat seama ca am fost intepat cativa ani buni in care i-am ascultat cu placere la playerul din masina. Nu e doar ca sunetul a fost oribil, nicidecum ca a trebuit sa ne facem ciuciulete pentru a-i asculta, ci pentru ca sunt aaal naibii de slabi.

Imi imaginez o tipa care tocmai a venit de la mare foarte bronzata. Toti s-au apucat sa o complimenteze pentru ca seamana cu Naomi Campbel, de exemplu. Ea, foarte ofensata a facut rapid-rapid un tratament de albire a pielii pentru ca nu-i plac negrii. Asta a transformat-o intr-o uratenie de nedescris, cu fata plina de cicatrici (asta ca sa fim in spiritul subiectelor actuale, dar fara nici o legatura). Ba mai mult, toata lumea a inceput sa-si puna problema ca de fapt femeia n-a fost niciodata frumoasa.

E mica mea parabola pentru cum am vazut eu formatia asta. Dupa “Hot Fuss” criticii au zis ca sunt “cea maai englezeasca formatie americana”. Explicabil si pentru faptul ca British Label i-a facut faimosi . S-au straduit sa strice asta cu “Sam’s Town” pentru ca se simteau americani neintelesi, si au reusit definitiv cu “Day and Age”. Dar nu de asta as zice eu ca locul le este de unde au pornit, si anume in baruletele din Nevada, ci pentru ca nu stiu sa cante. Tot ce reusesc este o stupida scuturare sacadata si banal ritmata. Falseturile delicioase pe disc ale lui Flowers, sunt jenante in concert. Deci tot ce auzim acasa sau in masina este sunet masterizat, munca de studio a unor sunetisti priceputi. A, si ca e un showman bun… ok fie. Se maimutareste haios pe scena, dar degeaba daca muzica reala este Ze Ro.

Raman o placere vinovata

Daca am zis de scuturari violente si ritmuri repetitive… pai atunci mai degraba am preferat Motorhead. :) Foarte onest. Fara pretentii! Ne-au dat Rockul (inclusiv celor care asteptam, Moby) de nu ne-am vazut. Ne-am simtit ca niste pisici smotocite tocmai scapate din ghearele unui motan hotarat. Asa ca am aplaudat. Ba ne-au rugat sa nici nu-i uitam. ook.

Moby m-a surprins cu ce atmosfera poate sa creeze. Poate nu 40 dar 25-30 de mii de oameni au fost sigur. Nu am crezut ca cineva se poate apropia de Faithless in sensul asta – maximum de implicare pe care am vazut-o la un public din Romania. Si  s-a apropiat. Asa ca lumea a fost acolo, si la figurat. Superb.

totusi si-a ales gresit “sing-along-ul” pentru ca lumea nu prea stia versurile de la “Ring of Fire” a lui Johnny Cash.  Un mic nod totusi: nu mi-a placut ironia legata de Motorhead. Nu demult il detestam pe Eminem pentru artificialul scandal legat de valoarea de muzician a lui Moby. hmm

Gabriela Cilmi a fost un fond sonor bun pentru asteptarea care a devenit un fond sonor prost -  elctro jazz rapperii US3 – cica… – asta pentru ca daca din cauza ploii din ziua zero i-am pierdut pe White Lies, Claxons si-au pierdut instrumentele, asa ca i-am vazut pe scena si pe ei…. vre-o 20 de secunde. Bravos!

Si am ajuns la Franz Ferdinand care au aratat cam tot ce stiu, si da, stiu stilul de muzica pe care-l fac. M-a fascinat  Nick Mccarthy  la chitara legata scurt sub brat (ca-n anii ‘60) si clape. Parea un greier care tocmai a fost scos din paharul cu Redbull. La fel si Alex Kapranos cu ale lui miscari ample si teatrale a la Brett Anderson. S-a auzit bine, publicul a stiut unde vine si de data asta a si participat. Si sa mai vad tampeniile de pe bloguri cum ca daca nu e american nu stie sa faca show. pffh

La Orbital nu m-am implicat foarte mult, pentru ca voiam sa inchei cu impresia lasata de Franz Ferdinand.

Pe scurt din tot Bestfestul, cel mai mult mi-a placut Placebo. :)   Dar sunt subiectiv, stiu.