Ma asez pe bancuta din parc, caut o foaie fara gauri pentru indosariere sau in coltul careia sa nu scrie Report, Participants, Date, sau alte ciudatenii cum ar fi Schelling sau IMA. Ba nici macar un pix sau creion fara inscriptionarile astea nu gasesc. Mai intelept e sa nici nu ma gandesc de cand nu am incercat asta. Fie. Acum stau si evaluez dezastrul. Cu cat timpul va trece si n-am sa fiu in stare decat sa scriu baliverne, cu atat este mai mare.

 Si uite ca s-a innorat, sunt in gara si-mi astept trenul de 4:30, e mai racoare, am impresia ca frunzele ingalbenite sunt mai multe decat cele verzi. Deci e mare. Mai mult, cireasa de pe tortul ironiei, bricheta are aceleasi culori cu sigla din coltul paginii. Bine ca macar tigara e Kent.

Si ca sa-mi zic in sfarsit ce voiam, de data asta nu vorbesc despre cum a trecut dita-mai timpul si n-am facut destule. Dimpotriva, prea multe. Toti ne intrecem in a ne demonstra cat de diferiti suntem de restu’ , cat de banali sunt ceilalti si ce preocupari “umane” au,  pe cand noi suntem atat de extraterestrii. Cat de impostor e Badea si noi cat de etici jurnalisti suntem; cum noi vindem onestitatea si toata lumea cumpara aroganta. Aceeasi imagine –  fie ca-i vorba de gipu’ din curte sau de elitismul din capul nostru. Sau cum ne pisam noi pe zid mai sus decat ei.  

Deci ce s-a ales din visele cu parfum de brad? O bula de ego, sau libertate cat a unui papagal inchis in baie. Fie ca fost vorba de oameni pe care la vremea aia n-am fost in stare sa-i lasam sa se distanteze, fie ca e vorba de rata la apartament, termopanele de pe balcon, cada pe colt, becul ars la farul masinii, sau stresul imbolnavitor pentru un nou succes profesional.

E ca povestea copilului care zburdand pe imas, a gasit un diamant cat pumnul. Nestiind exact ce sa faca cu el, de frica sa nu fie nevoit sa-si imparatseasca bogatia, l-a inghitit. Cat ai clipi, sufletul de sticla i s-a transformat in cioburi de anxietate.

 Cu toate astea, chiar daca nu sunt in stare sa-mi schimb biletul pentru trenul de ora 11 ca sa pot vedea piesa lui Afrim, poate cand ajung acasa am sa pot inspira parfumul care ma asteapta intre perne, fara a ma gandi la clientul din Baia Mare.

Unmade bed   

Orasul asta chiar ar fil altceva, mai ales in partea lui veche, daca localnicii ar obisnui sa stranga rahatul dupa iubitele animale de companie, ca ar trebui sa am noroc cu carul daca m-as lua dupa ce mi-a ramas pe talpile pantofilor.