Andie MacDowell cu accent american sudist, la psihiatru, desi nu intinsa ci doar ghemuita pe canapea. Un actor pe care mi-l aduc aminte din genericele de soap-uri TV din anii de facultate (PeterGgallagher), cand daca prindeam odiosul aparat il zapam de-i ieseau fulgii. Un mix de culori si frizuri din anii ‘80 de numai Dallas-ul imi trece prin cap. Toate astea imi spun ca nu poate fi de bine cu filmul acesta. Telenovelistul i-o trage surorii lui A. McDowell, ea fiind cica nu de mult timp sotia lui.

Nu poate fi atat de prost, trebuie sa-i dam un pic de credit lui Soderbergh, asa ca ma uit in continuare.

Apare in sfarsit un personaj credibil, care din doua gesturi si o expresie a fetei ne spune ca ne vom schimimba impresia (James Spader in rolul lui Graham) . Asta, daca ne facem ca nu observam cadrul “neglijent” cu portbagajul masinii in care zarim o camera de filmat. Eh, nu trebuia domnu’ regizor sa ne faceti cu ochiul, ca stim ca suntem spectatori inteligenti si fara sa asistam la cliseul asta, si nu, n-am uitat ca filmul se numeste Sex, Lies, and Videotape.

am zis personaj credibil…. pentru ce? Pentru rolul de diferit fata de cadrul familial cu adulter cu incest cu tot, poate. Adica sigur. Dar cand aflam din confesiunea facuta timidei sotii a telenovelistului ca este impotent….. mda, cum sa nu !? asta clar se vindeca pana la sfarsitul filmului.

Totusi ciudatul nostru este extrem de natural, si din punctul meu de vedere excelent jucat (pare-se nu numai al meu). Cuvintele aluneca cu sinceritate si usurinta. Draguta replica: “Am deja o cheie, cea de la masina. Daca inchiriez apartament, voi avea doua, daca ma angajez, probabil inca una in plus. Prea multe chei!”.  Nu stim in schimb inca  nimic despre secretul duzinelor de casete video cu femei intervievate despre sex, dar dupa ce prin fata aparatului sau trec sora si sotia,  ne dam seama ca tipul va fi mesagerul moralizator al lui Soderbergh.

Intelegem cum ca a vorbi despre sex face parte si completeaza actul in sine, dar nu-l inlocuieste, nu are nici efect de catharsis pentru minciuna, si cum ca mai avem de-a face cu un pilon al relatiilor – sinceritatea. Deci o mica revolutie sexuala a lui Soderbergh, cu accent de satira (de aici accentul american sudist, sau numele anglofil Graham). De dragul non comercialului mi-ar fi placut sa spun “filmul acesta nu este despre sex”. Ba da este. Dar macar la pachet am primit si cate ceva valoros.

Cam evident, nu ma intrebati ce ar fi facut mesajul mai subtil, dar la urma urmei avem o productie independenta terminata in sottovoce, si chiar daca tine cont de ce se asteapta sa vada sfantul spectator, o face intr-o mai mica masura decat filmele cu final “happily ever after” sau discurs siropos.

Intiparit in minte raman detalii cum ar fi raspunsul lui Graham la afirmatia categorica “Dar ai o problema!”, cu gratie, cu zambet cald mai degraba decat ironic: “Da am. Dar este a mea”