„Onorată instanţă, aş dori să vă prezint pledoaria mea în două părţi:

 Partea întâi: Ce cred ei;

[....]

Una dintre acuzaţiile care mi se aduc este aceea că încerc să încurajez manifestaţiile şi să incit la proteste prin intermediul acestui film. Pe tot parcursul carierei mele, am subliniat că sunt un regizor cu preocupări sociale, nu politice. Principalele mele puncte de interes sunt aspectele sociale; prin urmare, filmele mele sunt drame sociale şi nicidecum pledoarii politice. N-am intenținonat nicicȃnd să-mi asum funcția de judecător sau de avocat al acuzării. Nu sunt un cineast care judecă, ci sunt un cineast care îi invită pe alţii să observe. Nu e ȋn puterea mea să hotărăsc pentru alții şi nu scriu manuale pentru nimeni; permiteţi-mi, vă rog, să-mi reiterez dorința de a-mi ȋnscrie arta dincolo de Bine şi de Rău. Acest fel de gȃndire ne-a cauzat suficiente probleme, mie şi colegilor mei; multe dintre filmele mele au fost interzise, laolaltă cu filmele altor cineaşti ca mine. Însă e pentru prima oară în istoria cinematografiei iraniene cȃnd e arestat şi reținut un cineast pentru că a făcut un film, fiindu-i hărțuită familia cât timp el e închis. Această ȋntȃmplare creează un precedent în istoria cinematografiei iraniene și va fi ţinută minte mult timp de-acum ȋncolo.

Am fost acuzat că am participat la manifestaţii. Niciun cineast iranian n-a avut permisiunea să-şi folosească aparatul de filmat ca să ȋnregistreze evenimentele, însă nu îi puteţi interzice unui artist să observe! Ca artist, e datoria mea să observ ca să mă inspir și să creez. Am fost un observator şi era dreptul meu să observ.

[...]”

Pe langa pledoaria in sine, pare cunoscut, nu? Ca doar crezul asta l-am vazut si l-am apreciat intr-o gramada de filme din ultimul timp..

 „Partea a doua: Ce spun eu;

 Istoria stă mărturie că mintea unui artist e mintea analitică a societăţii lui. Învăţând despre cultura şi istoria ţării sale, observând evenimentele din jurul său, un artist vede, analizează şi ȋi prezintă societăţii, prin intermediul artei sale, problemele contemporane.

Cum poate fi acuzat cineva pentru mintea lui și pentru ce-i trece prin minte?

[...]

Acestea fiind zise, ȋn ciuda nedreptăților la care sunt supus, eu, Jafar Panahi, declar încă o dată că sunt iranian, că rămȃn în ţara mea şi vreau să lucrez în țara mea. Îmi iubesc ţara, am plătit şi un preţ pentru această dragoste, şi sunt dispus să plătesc ȋn continuare, dacă e nevoie. Mai am o declaraţie care aş vrea să o completeze pe prima. După cum reiese şi din filmele mele, declar că eu cred în dreptul „celuilalt” de a fi diferit, cred în înţelegere şi respect reciproc, şi cred în toleranţă: toleranţa care mă împiedică să judec sau să condamn. Nu urăsc pe nimeni, nici măcar pe anchetatorii mei.

Îmi conștientizez responsabilităţile faţă de generaţiile viitoare care vor moşteni această ţară de la noi.

Istoria este răbdătoare. Poveştile nesemnificative se întâmplă fără ca măcar să fie evidentă lipsa lor de însemnatate. Eu, unul, ȋmi fac griji pentru generaţiile viitoare.

[…]

Cu respect,

Jafar Panahi

Un regizor iranian”

Pe langa pledoaria in sine, pare cunoscut, nu? De data asta, intr-un plan personal. Pentru  unii chiar si partea despre a ramane intr-o anumita tara… Mai greu e cu eticheta de artist … :)  

 Pentru intreaga pledoarie, sau mai multe despre Panahi, vezi aici sau aici sau, ce sa mai, pe aici:  http://filmmenu.wordpress.com