Impulsul de a fi…. “confuz”
Multi dintre noi am auzit stirea cu imnul cantat de hocheisti la meciul Romania – Ungaria. Daca nu, e vorba despre asta si o analiza care mie mi se pare subtire adica asta. Adevarat, nu va fi niciodata suficient de “groasa” adica exhaustiv argumentata, chiar daca s-ar scrie carti despre.
Totusi, pentru a nu inghiti in sec stanjenit, fastacit….. pentru a avea o reactie daca tot am o parere, zic asa:
Acu saizecisiceva de ani a fost un razboi. Cineva a castigat, cineva a pierdut, nu comentam cauzele, justificarea, ci doar consemnam o parte din rezolutia acestuia (de parca cineva ar fi uitat): toti indivizii spatiului care a suferit rocada, romani, maghiari, tigani, ucrainieni, aproape de pe o zi pe alta, s-au trezit ca sunt cetateni ai unei alte tari. Asta e un lucru care, e greu, stiu, dar trebuie INTELES, ACCEPTAT, si la urma urmei RESPECTAT de toata lumea. TOATA Lumea!!!
Daca cineva sub acest “respectat” intelege si “simtit” e deplasat. Cu alte cuvinte, cum as putea chiar si dupa aproape 70 de ani sa ma astept ca maghiarul sau secuiul din Ungaria Hapsburgica de odinioara sa trebuiasca sa simta…romaneste!? Catora dintre noi, daca li se impune, accepta si reusesc sa simta intr-un fel sau altul?
Si sa vedem ce au facut hocheistii “confuzi”: N-am fost acolo, dar scrie undeva ca au huiduit? Sau chiar si publicul? Ca de gasit, ca pe stadion, sunt sanse bune sa se gaseasca cate unu’ sau 10, mai limitati. Dar scrie undeva ca publicul de 1500 de persoane a huiduit imnul romaniei ? (referire la comparatia din articolul Mariei Andries – GSP). Fortandu-ne imaginatia, si exagerand, ne intrebam: a vanturat poate cineva vreun steag al Romaniei cu vreun semn obscen desenat pe el?
Cumva vreunul dintre jucatori nu “a pus osul” ca nationala Romaniei sa castige cu 4-1 meciul, desconsiderand reprezentarea tarii a carei cetatean este?
Deci nici publicul, si cu atat mai putin jucatorii, nu se poate zice ca nu au respectat. Ah, n-au simtit asa cum unii se asteapta, si nu s-au manifestat in aceasta directie…asta-i altceva.
Alte mici detalii: Imnul cel compromitator – in ceea ce priveste prima si ultima strofa ( cele mai cunoscute), cele care se canta la competitiile sportive, nici macar nu au caracter national (in afara de cuvantul Magyar), nemaivorbind nationalist. Adica, strofele respective sunt o rugaciune care se canta frecvent in bisericile catolice cu enoriasi de etnie maghiara (Sooooc, Senzational, revoltatooor, nu?). Respectivele versuri reprezinta fix partea “ecumenica” a celor 3 variante din sintetizarea carora Kolcsey compusese versurile prin 1820siceva. Deci s-a retinut, rugaciune! Poate asa e voie sa te lasi inflacarat…
S-apoi alte nesemnificative argumente rautacioase: a umplut cumva pe cineva de sentimente marete romanesti, momentul cand Chivu (fotbalistul) urla cu mana pe inima o strofa si jumatate, s-aia gresita, din imnul Romaniei? S-au cam diluat furnicaturile de pe spate cu incercarea de a reprima pufnitul in ras, cred. E greu sa nu fie asa cand citesti pe buzele omului ceva de genul “AAACUUM OOri…nII..astr..EEE…croo…lumne…LAA….mtEEEE/LA CAARE…sa ..tEE…du..numEE….iAAANi (BIS)” S-apoi, cei mai sinceri, au acoperit senzatiile astea cu o mica urma de rusine, ca lasa fotbalistul, dar nici ei, nici cei 30.000 de pe stadion nu stiu mai mult decat 4 versuri dintr-un imn de 11 strofe…
Si daca am trecut de nivelul asta, “Imnul tinutului secuiesc”??? In primul rand nu e imnul tinutului ci este Imnul Secuilor (alaturarea termenilor tinut si secuiesc o stiu din discursurile politicienilor, iar cantecul e mult mai vechi decat asta). Locuitorii Ciucului - maghiari – ook…, romani – hmm, dar secui in mod sigur DA.
La urma urmei a nu fi “confuz” poate mai corect spus rezervat, nuantat, eventual tolerant, in cazul de fata inseamna … clar, directionat, lamurit, impasibil…poate … nationalist? Personal, asta chiar nu cred ca sunt. Deci “confuz” e (mai) bine.
La lumina lumanarii, in camera mica a unui apartament friguros de la etajul 9 al unui bloc din cartierul Tudor, bunica fredoneaza ceva foarte silentios, abea percep ceva. O intreb: “mamamare, ce canti? Canta mai tare sa aud!” Macar atunci chiar existau motive serioase pentru a nu putea decat sa gangure sottovoce un cantec, ca apoi sa-mi sopteasca cu mare bagare de seama: “ii spune Traiasca Regele, dar ramane secretul nostru, da?”
Confuzii sfidatori
…
Acu saizecisiceva de ani a fost un razboi. Cineva a castigat, cineva a pierdut, nu comentam cauzele, justificarea, ci doar consemnam o parte din rezolutia acestuia (de parca cineva ar fi uitat): toti indivizii spatiului care a suferit rocada, romani, maghiari, tigani, ucrainieni, aproape de pe o zi pe alta, s-au trezit ca sunt cetateni ai unei alte tari. Asta e un lucru care, e greu, stiu, dar trebuie INTELES, ACCEPTAT, si la urma urmei RESPECTAT de toata lumea. TOATA Lumea!!!
Se intampla ca un coleg de baschet din liceu spanzura papusi in centrul orasului, dezvoltam concepte despre tinutul secuiesc, autonomie, incercam sa definim notiunea de National, suntem pro sau contra, iesim in strada si demonstram fara sa stim ce inseamna.
Pentru a-ti confirma ca esti un bun “confuz” adica, pentru a arata ca nu esti cel care merita catalogat “tigan” atunci cand mergi in turneu in Austria (de exemplu), poate data viitoare ajunge si
Édesanyám, Kedves anyám
Csak az a kérésem,
Hoki botot, hokibotot
Csináltasson nékem,
Hoki botot, sejhaj,
Korcsolyát melléje,
Ez illik, illik, illik,
Ez illik, illik, illik,
A székely legénynek
Problema nationala a “confuzilor”
Problema nationala a “confuzilor” este ca nu exista o problema nationala a “confuzilor”. Ci alta. Adica altele.
